Ludmila Frătescu

Școala Gimnazială Elf

Ludmila Frătescu

Ludmila Frătescu lucrează ca profesoară de educaţie plastică din anul 1997 şi este unul dintre profesorii care au contribuit la înfiinţarea primei şcoli particulare din Cluj-Napoca, începând cu inaugurarea Şcolii „Elf” în 1 septembrie 1999.

În cei 15 ani de activitate la Școala „Elf”, Ludmila şi-a dăruit cu bucurie talentul celor peste 250 de elevi care au ales să fie educaţi aici, stimulându-i să-şi descopere şi dezvolte talentul, încurajându-i să se exprime artistic în variate moduri.

În calitate de colegă, Ludmila este cu adevărat un om de echipă nepreţuit, lucrând în parteneriat cu colegii de la fiecare clasă şi participând la toate activităţile şcolare şi extraşcolare iniţiate de Şcoala Elf.  Îşi implică în permanenţă elevii în diverse manifestări şi concursuri artistice de la care copiii se întorc mereu cu premii şi diplome, atât la nivel local cât şi naţional sau internaţional.  Prezenţa Ludmilei se face simţită în întreaga şcoală prin panourile realizate şi prin lucrările deosebite ale elevilor.

Suntem mândri să o avem în echipă pe Ludmila, o persoană sensibilă şi receptivă, care îşi coordonează întreaga activitate în virtutea unor valori pe care se străduieşte să le transmită cu blândeţe şi mult profesionalism elevilor săi.

***

Biografie profesională

Studii:

  • Licenţă: 1996
    Facultatea de Arte Plastice, Academia de Arte Vizuale “Ion Andreescu”, Cluj-Napoca
    Profil: Arte plastice şi decorative
    Specializarea: Grafică
  • Master: 1997
    Facultatea de Arte Plastice, Academia de Arte Vizuale “Ion Andreescu”, Cluj-Napoca
    Profil: Arte plastice şi decorative
    Specializarea: Explorări în artele plastice şi decorative

Vechime în învăţământ:

  • din 1997

Grade didactice:

  • Gradul I: 2010, obținut cu nota 10
  • Gradul II: 2004, obţinut cu nota 10
  • Definitivat: 2001, obţinut cu nota 10

Cursuri de formare:

  • 1999 – “Managementul conflictelor,” “Educaţie pentru pace”
  • 1997 –  “Metodologia, prezentarea şi susţinerea dosarelor artistice” (curs în limba franceză)
  • 2000 – “Idee Europeană”
  • 2002 – “Învăţare activă, învăţare prin colaborare, instruire diferenţiată, evaluare,  proiectare” CCD Cluj

Alte activităţi

  • Participări la expoziţii ca şi artist plastic
  • Ilustrator de carte

Galerie foto

Ludmila Frătescu