Școala Gimnazială Elf

Profil de absolvent
07Ian

Ada Agratini - Promoția Elf 2008

Dear teacher,

Ada Agratini - Promoția Elf 2008Vă scriu fiindcă în această primă săptămână de liceu realizez câte m-a învăţat această şcoală. La Şcoala “Elf” eram un elev obişnuit… nu am vrut niciodată să fiu prima din clasă, am vrut să învăţ cam peste tot, pentru a-mi forma o cultură generală bogată, iar unde simţeam că sunt foarte bună am încercat să arăt un interes mai mare.

Cu toate că am avut momente când mi se părea că erau prea multe lucruri de învăţat şi că nu mai avem timp pentru noi... se pare că m-am înşelat. M-am înşelat în sensul că Şcoala “Elf” ne-a învăţat de mici lucruri pe care majoritatea elevilor le învaţă în liceu. Sincer, nu am crezut niciodată că o să zic asta, dar îi mulţumesc doamnei profesoare de română că ne-a stresat cu portofoliul, fiindcă în acest moment eu cunosc cam câte ceva despre viaţa literară a fiecărui autor pe care urmează să-l studiez! Cu toate că nu-mi place literatura română, vreau să-i mulţumesc pentru tot stresul , chiar şi pentru notele acelea de pe portofolii pentru care ne-am revoltat cu toţii. În acel moment, ca orice adolescenţi, ni se părea că erau foarte multe lucruri de făcut şi că nu avem timp; nu ştiu ce gândesc acum colegii mei, dar eu sunt de părere că bine aţi făcut cu toţii!

Noii mei colegi de clasă sunt copii deştepţi şi inteligenţi, însă prima mea impresie despre ce o să fac anul acesta la liceu m-a făcut să-mi dau seama că unele dintre primele cunoştinţe pe care urmează să le învăţ îmi sunt deja cunoscute. Aşadar, doresc să le mulţumesc din toată inima tuturor profesorilor pe care i-am avut la “Elf”! Vă mulţumesc pentru tot! Şcoala aceasta m-a învăţat să excelez acolo unde pot, să muncesc, să lupt, iar la materiile unde nu sunt la fel de bună să acumulez un minim de cunoştinţe pentru a-mi îmbogăţi cultura generală!

Doresc de asemenea să o salut în special pe doamna profesoară de matematică, de istorie pe dvs şi pe doamnele profesoare de biologie şi de română... de fapt pe toate şi pe toţi!

Ah, da...şi orice s-ar întampla, Şcoala “Elf” trebuie să continue la nesfârşit! Veţi face minuni cu ceilalţi copii... şi continuaţi la fel ca până acum... şi dacă e ceva, transmiteţi-le tuturor să facă tot ce le ziceţi... fiindcă totul o să îi ajute! Chiar dacă nu îşi fac fişele de portofoliu, măcar să citească operele ! Glumesc.. Şi vă rog... Şcoala “Elf” să continue, fiindcă dacă o să am copii, vă dau cuvântul meu de onoare că la “Elf” îi dau!

Cu muuult drag,
Ada

Ada Agratini
elevă în clasa a IX-a
septembrie 2008

Inapoi
1722 vizualizari

Adauga un comentariu